Audit financiar
Audit statutar, cu un calendar stabilit de la început
Auditul situațiilor financiare anuale individuale sau consolidate, conform Standardelor Internaționale de Audit (ISA) și Legii nr. 162/2017, pentru companiile care depășesc pragul de audit statutar. Efectuăm și audituri voluntare, la cererea acționarilor sau a grupului.
60 de minute online cu partenerul · gratuit, fără obligații · sumar scris în cel mult trei zile lucrătoare
Pe scurt
Când vă poate ajuta
Trei situații frecvente
Compania a depășit pragul
Soldurile de deschidere, politicile contabile și documentația trebuie pregătite din timp. Vedeți situația „Primul audit statutar”.
Analizați schimbarea auditorului
Ce merită clarificat înainte de semnare: echipa, calendarul, comunicarea constatărilor. Vedeți situația „Schimbarea auditorului”.
Filială a unui grup
Audit statutar local, coordonat cu cerințele auditorului grupului și cu termenele de raportare ale acestuia. Pentru pachetul de grup al companiilor pe care nu le audităm, vedeți raportarea de grup.
Cum lucrăm
Etapele auditului
- Înainte de semnare
Acceptarea misiunii
Evaluarea independenței, cunoașterea clientelei și scrisoarea de misiune, cu calendarul convenit.
- Toamna
Planificare și lucrări interimare
Înțelegerea activității, evaluarea riscurilor și testarea controalelor relevante.
- Februarie–aprilie
Lucrări finale
Proceduri de fond asupra soldurilor de la data bilanțului și asupra informațiilor prezentate în notele explicative.
- Înainte de AGA
Raportul auditorului și scrisoarea către conducere
Prezentăm conducerii constatările și proiectul raportului; recomandările sunt incluse în scrisoarea către conducere.
Răspunsuri scurte
Întrebări frecvente
Când este bine să numim auditorul?
Ideal până în octombrie–noiembrie a exercițiului auditat, ca planificarea și lucrările interimare să înceapă înainte de final de an și să putem participa la inventarierea de la 31 decembrie. Se poate și mai târziu, dar calendarul devine mai strâns.
Cum se stabilește onorariul?
Nu lucrăm cu tarife standard. Fiecare propunere este construită pe riscurile, structura și nevoile companiei: numărul de entități și de procese, sistemele folosite, cerințele grupului și ce este deja acoperit. Onorariul se calculează pe faze, după timpul estimat și nivelul de experiență al fiecărei persoane din echipă, și îl primiți defalcat în propunere, în cel mult o zi lucrătoare de la primirea informațiilor necesare. Orele peste buget se lucrează numai cu acordul dumneavoastră scris, prealabil.
Cine numește auditorul financiar?
Adunarea generală a asociaților sau a acționarilor, potrivit Legii nr. 31/1990. Contractul de audit se încheie apoi pe baza hotărârii adunării.
În ce limbă primim raportul?
Raportul auditorului se emite în limba română, pentru depunerea situațiilor financiare. La cerere emitem și versiunea în limba engleză, iar scrisoarea către conducere și comunicarea cu auditorul grupului pot fi direct în engleză.
Ce se întâmplă dacă partenerul nu este disponibil?
Pentru fiecare misiune stabilim de la început o persoană de rezervă care cunoaște dosarul, astfel încât calendarul nu depinde de agenda unei singure persoane. Raportul îl semnează partenerul-cheie de audit.
Puteți face și auditul nostru intern?
Nu. Nu prestăm auditul statutar și auditul intern aceleiași companii, din motive de independență. Pentru entitățile de interes public, Regulamentul (UE) nr. 537/2014 (art. 5) interzice și auditul intern, iar pentru proiectarea și implementarea controlului intern sau a sistemelor informatice financiare interdicția se aplică și exercițiului financiar imediat anterior perioadei auditate. Vă putem recomanda varianta potrivită încă din prima discuție.
Diagnosticul gratuit de 60 de minute
60 de minute cu partenerul: aflați ce aveți de făcut și în ce ordine
O discuție online, fără niciun angajament: ce cerințe legale are compania, de la ce exercițiu, ce riscuri vedem și ce merită pregătit acum. În cel mult trei zile lucrătoare primiți un sumar scris de 1–2 pagini. Sumarul nu este un raport de audit.
Știți deja ce vă trebuie? Cereți o propunere →

Cătălin MaziluPartener coordonator · FCCA, CIA
Programare online
Sunt afișate doar intervalele disponibile, de luni până vineri, între 08:00 și 20:00 (ora României), cu cel puțin o zi înainte.
Alegeți ora în calendarProgramarea se face pe pagina Microsoft Bookings, care se deschide într-o filă nouă.